Pe Roti Verzi – editia a XIV-a

prv 2013


Vara, iarba, soare  (speram ca vremea sa tina cu noi), carari serpuind prin padure, coborari rapide si urcusuri usoare pentru unii dar lungi si anevoioase pentru altii, iata ce va ofera Clubul de Ciclism si Ecologie IasiBike la cea de-a paisprezecea editie a concursului PE ROTI VERZI, unul dintre cele mai vechi concursuri de mountainbike din tara, daca nu chiar cel mai vechi.

PRV a debutat acum 12 ani, la initiativa unui grup de oameni de munte cu pasiune pentru pedalat, membrii CTE Turistor, care s-au straduit ani de-a randul, singuri sau ajutati de IasiBike, sa pastreze Iasul pe harta ciclismului romanesc, organizand acest concurs pentru amatorii de intreceri, oferindu-le bucuria de a concura alaturi de campioni nationali la acest gen de competitie, dar si alaturi de localnici impatimiti de mersul pe doua roti prin padurile atat de frumoase care strajuiesc orasul in mai toate punctele cardinale. In tot acest timp, cu probe de XC si de downhill, prin oras sau doar prin padure, cu minitraseu pentru copii ori proba pentru familisti, am incercat sa facem tot ce putem ca sa se simta lumea bine si participantii sa plece acasa cu o amintire placuta.

Si anul acesta ne-am gandit la toate categoriile de biciclisti, concursul urmand a se desfasura pe traseul cu lungimea de 5,5km, cunoscut deja de concurentii mai vechi, numarul de ture variind in functie de pregatirea fiecaruia, incepand de la 2 ture pentru fetele incepatoare, 4 ture atat pentru fetele de la Elite cat si pentru incepatori, si pana la 6 ture pentru cei avansati.

Va invitam asadar sa ne fiti alaturi, sa va pregatiti bicicleta pentru concurs (preferabil un MTB, desi la una dintre editiile precedente a urcat pe podium un tanar cu o bicicleta fixa!) si, indiferent ce varsta aveti sau daca sunteti incepatori ori avansati, va asteptam intr-o atmosfera de sarbatoare, cu muzica si voie buna, sa ne intrecem in pedale. Si chiar daca nu urcati pe podium, nu uitati ca „Cel mai important este sa participi!”, dupa cum afirma, vorbind despre Jocurile Olimpice, Pierre De Coubertin.

Ne vedem pe 25 august 2013, incepand cu ora 9.00, la bariera Bogonos.